Tabla Buții, puntea dintre Muntenia și Transilvania

Cimitirul Eroilor - în vale, Ciucașul - în spate. FOTO Călăuza Offroad

În Tabla Buții (1340 de metri) am ajuns de patru ori în doi ani și de fiecare dată am redescoperit-o într-un fel anume sau, mai bine zis, de fiecare dată ni s-a descoperit într-un alt fel. 

Prima dată, am venit dinspre Lacul Vulturilor, a doua și a patra oară dinspre Slon și a treia oară dinspre Cheia. Relieful este domol și liniștitor, iar din culme, din Tabla Buții (1340 de metri), desigur, dacă este senin, se văd în toată splendoarea Ciucașul, barajul de la Măneciu, Slonul și Cerașul și chiar până departe – Vălenii de Munte.

Lacul de la Măneciu, văzut de la poalele Vârfului lui Crai. FOTO Călăuza Offroad

Prima dată, în iunie anul trecut, veneam dinspre Lacul Vulturilor și am ajuns în Tabla Buții după o urcare care ne-a dat ceva emoții, pe un drum îngust printre copaci, acoperit cu un strat de frunze ude și ceva noroi. Am ieșit cu bine la Drumul Mare de pe Plai înainte de trecătoarea din Tabla Buții, dar după Vârful lui Crai. 

Drumuri de creastă. FOTO Călăuza Offroad 

Ciucașul. FOTO Călăuza Offroad

Cimitirul Eroilor din Tabla Buții, văzut de sus. FOTO Călăuza Offroad

Drumul normal dinspre Lacul Vulturilor iese dincolo de trecătoare, însă noi am făcut un ocol, drumul fiind rupt la un moment dat pe traseu.

Drumul care coboară spre Cimitirul Eroilor. FOTO Călăuza Offroad

Cimitirul Eroilor. FOTO Călăuza Offroad

Pe pășunea din jurul Cimitirului Eroilor, ce se întinde ca o căldare între versanții molcomi, și colții Ciucașului, este amenajată o scenă de beton, fiind locul în care au loc în fiecare an festivitățile organizate de Primăria Cerașu la 6 august. Am mâncat acolo, după care am plecat spre Slon, pe sub Vârful lui Crai, apoi ne-am luat apă de la izvor.

Izvorul de dinainte de Vârful lui Crai, venind dinspre Slon. FOTO Călăuza Offroad

În spate, printre nori, Vârful lui Crai. FOTO Călăuza Offroad

A doua oară am ajuns după două luni. De data asta, eram în drum spre Comandău (Covasna) și ca să ocolim asfaltul și aglomerația de pe drumul normal, am trecut și noi munții prin trecătoarea strămoșilor. După ce am coborât Pasul Boncuța (1058 de metri), am urmat drumul la dreapta, pe valea Buzăului, abia născut, fiind un firicel de apă.

Peisaj de pe Drumul Mare de pe Plai. FOTO Călăuza Offroad

Începutul drumului prin Pasul Boncuța. FOTO Călăuza Offroad

Piesaj de la intrare în Pasul Boncuța. FOTO Călăuza Offroad

La coborâre din Pasul Boncuța. FOTO Călăuza Offroad

Apa Buzăului, aproape de Vama Buzăului. FOTO Călăuza Offroad

Pentru a ajunge a treia oară în Tabla Buții, ne-a mai trebuit o lună. Însă de data aceasta am venit dispre Cheia. Am urcat toboganul din Pasul Boncuța, iar apoi, după ce am mai aprins o lumânare la mormintele eroilor, am urcat pe Vârful lui Crai. De jur împrejurul nostru se vedeau așezările, văile și apele. Vântul era cam iute pe vârf, septembrie fiind, dar splendoarea peisajelor este neprețuită.

Formele domoale ale Munților Tătaru. FOTO Călăuza Offroad

Vedere de pe Vârful lui Crai. Călăuza Offroad

Pe Vârful lui Crai. FOTO Călăuza Offroad

Pe Vârful lui Crai. FOTO Călăuza Offroad 

Pe Vârful lui Crai. FOTO Călăuza Offroad

Pe Vârful lui Crai. FOTO Călăuza Offroad

Punct topografic militar pe Vârful lui Crai. FOTO Călăuza Offroad

Pe Vârful lui Crai. FOTO Călăuza Offroad

Ultima dată, am ajuns în urmă cu două săptămâni și am descoperit că anul acesta autoritățile locale din Cerașu au amenajat o troiță și un izvor la poalele Vârfului lui Crai.

Noul monument aflat la poalele Vârfului lui Crai, versantul din stânga, venind dinspre Slon. FOTO Călăuza Offroad

Printre nori. FOTO Călăuza Offroad

De data aceasta, Tabla Buții ni s-a ascuns într-o ceață densă de abia vedeam drumul înaintea noastră. Și așa ne-a trecut și porțile cetății și ne-a ținut până am ajuns în Pasul Boncuța. Dacă drumul pe sub Vârful lui Crai și prin Tabla Buții este ușor accesibil, fiind destul de îngust, dar cu pietriș și bolovăniș, cel care coboară Pasul Boncuța, spre nord, ocolind Tabla Buții și lăsând în spate unul dintre drumurile care ajung la Lacul Vulturilor, este foarte îngust, printre pomi și foarte abrupt. Din timp în timp, mai este nivelat de o lamă, însă chiar și așa, apa care nu are altă cale de a se scurge de pe versant sapă ravene ca niște prăpăstii în drum. Odată ce ați coborât Pasul Boncuța, drumul la stânga duce spre Cheia, iar la dreapta spre Vama Buzăului.

Vraja din Tabla Buții

Dar dincolo de frumusețea peisajului, cu adevărat impresionantă este istoria bătătorită în cărările și drumurile munților de aici. Drumul care leagă Muntenia de Ardeal, printre Ciucaș și Munții Buzăului, prin Tabla Buții, tăind Munții Tătaru, poartă din vremuri de demult denumirea de Drumul Mare de pe Plai, acesta trecând pe la poalele Vârfului lui Crai (1460 de metri). Drum cu importanță comercială deosebită până la sfârșitului secolului al XVIII-lea, când a fost croit drumul de pe Valea Prahovei, dar și importantă cale militară și de graniță.

Pe drum, venind din Tabla Buții. FOTO Călăuza Offroad

În nori, Vârful lui Crai. FOTO Călăuza Offroad

Drumul Mare de pe Plai, șerpuind spre trecătoarea Tabla Buții, pe la poalele Vârfului lui Crai. FOTO Călăuza Offroad

Drumul Mare de pe Plai – ce pornește din Slon, din Muntenia, și ajunge peste munți – în Țara Bârsei sau la obârșia Buzăului – era folosit chiar și de daci pentru schimburi economice, iar după cucerirea Daciei de către romani, acesta a fost pietruit, fiind transformat într-o „via strata”, romanii realizând astfel importanța economică a drumului.

Drumuri șerpuind spre Lacul Vulturilor. FOTO Călăuza Offroad

Istoria și-a lăsat și urmele în Tabla Buții: ruinele Cetății Tabla Buții (Cruceburg sau Cetatea Buzăului, Arce Bozza, potrivit altor izvoare) – cetate a cărei mențiune istorică apare la începutul Evului Mediu – și Cimitirul Eroilor – mărturie a luptelor crâncene care s-au dat în trecătoarea Tabla Buții în timpul Primului Război Mondial.

Muntele Tătaru, printre nori. FOTO Călăuza Offroad

În depărtare, sub nori, lacul de la Măneciu. FOTO Călăuza Offroad

Din cetate nu s-au păstrat decât câteva rămășite ale unor ziduri, încardând ca o poartă drumul. Ceea ce, altădată, se și întâmpla, în Evul Mediu, drumul trecând prin cetate, unde se afla și vama. Cetatea de piatră din Tabla Buții a fost distrusă de năvălitorii cumani și tătari (de unde și denumirile din zonă – Muntele Tătaru, Pasul Tătarului), iar apoi, între 1211 și 1225 a fost reconstruită de Cavalerii Teutoni, la ordinul regelui maghiar. Chiar și așa, cetatea a suferit numeroase distrugeri în urma nenumăratelor năvăliri tătare și turcești ce au avut loc după refacerea acesteia de către teutoni.

Cimitirul Eroilor din tabla Buții. FOTO Călăuza Offroad

Intrarea în Cimitirul Eroilor. FOTO Călăuza Offroad

Intrarea în cimitir. FOTO Călăuza Offroad

În Cimitirul Eroilor din Tabla Buții, o oază de liniște apărată de un zid de brazi înalți până la cer, se găsesc mormintele soldaților români, dar și nemți care s-au jertfit pe plaiurile de la poalele Vârfului lui Crai, dar și pe plaiurile din jur. Cimitirul a fost amenajat în 1919 de un preot din Slon, preotul Vasilescu, care a umblat zile în șir, după terminarea luptelor, cu căruța pe munți, adunând morții și îngropându-i creștinește laolaltă români sau nemți. 

Monument ridicat în 1999 în emmoria soldaților morți la Tabla Buții. FOTO Călăuza Offroad 

Apoi, localnicii din Cerașu, dar și români din toate colțurile țării veneau la cimitirul din Tabla Buții de 6 august, când se organiza o ceremonie de comemorare. Acest lucru s-a întâmplat până în 1948, când comuniștii au interzis pelerinajul. În 1985, primarul din Cerașu, Ion Ogrezeanu, a început să se îngrijească de cimitirul rămas de izbeliște pentru atâția ani. Din 1990 au fost reluate și ceremoniile de comemorare de la 6 august. Asta ar fi povestea pe foarte scurt. Mai pe larg, poate fi citită aici. 

Maramureș-gură-de-rai. Partea a II-a: Moara lui Dănilă Mecleș și elixirul fericirii

Tanti Titiana dă drumul apei în vâltoare. FOTO Călăuza Offroad

Expresia colț de rai s-a născut special pentru Maramureș și s-a demonetizat cu orice alt loc căruia i-a fost atribuită. Acesta a fost primul lucru care mi-a trecut prin cap când am călcat pe plaiurile maramureșene, deși n-am văzut nici a suta parte din frumusețile lor. 

Și Slavă Domnului!, am văzut locuri care de care mai frumoase în țara asta, dar niciunele parcă atât de fermecătoare ca Maramureșul. Există în România câteva zone care au o încărcătură specială pe lângă peisaje, zone cu suflet, rădăcini și personalitate, iar dintre acestea, pe primul loc este Maramureșul.

Horinca și slana cu pită și usturoi

Nea Dănilă și tanti Titiana Mecleș sunt proprietarii morii de apă din satul maramureșean Săcel. Dar nu orice moară, ci ultima moară cu apă și cu vâltoare de pe Valea Izei, angrenată de forța apei Izei. Nea Dănilă e un om slăbuț, care nu-și trădează vârsta de 60 de ani, cu un chip care cântă fericirea. E genul de om a cărui față e doar pomeți și zâmbet. 

Titiana și Dănilă Mecleș. FOTO Călăuza Offroad

Secretul este simplu: „În fiecare dimineață beau două sute de grame de horincă. Pe urmă, uite-așa de lungă o bucată de slană (și arată o fâșie cam de 15 centimetri între arătătoarele de la ambele mâini) și uite-atâta de lată (arată o lățime de două degete) o mânc cu pită și cu usturoi”. Nea Dănilă Mecleș are și o explicație pentru care bea anume 200 de grame de horincă: „Apăi omul are două mâini, două picioare, doi ochi, două urechi...”. 

În fiecare dimineață beau două sute de grame de horincă. Pe urmă, uite-așa de lungă o bucată de slană  și uite-atâta de lată o mânc cu pită și cu usturoi.

Obișnuit cu turiștii în ograda lui, te primește cu inima deschisă în gospodăria lui și te prezintă neapărat lui Haiduc. Un ciobănesc mioritic ciolănos și lânos, cam leneș, care păzește ograda din lanț. „E periculos dacă-l las liber!”, explică nea Dănilă.

Câinele Haiduc. FOTO Călăuza Offroad

Dănilă Mecleș și câinele Haiduc. FOTO Călăuza Offroad

Titiana Mecleș, nevasta lui Dănilă, are 58 de ani și e o femeie mică de statură, bondoacă, dar energică, învârtindu-se ca un titirez.

Titiana Mecleș, explicând mecanismul daracului. FOTO Călăuza Offroad

Nea Dănilă îi spune rusoaică din cauza numelui, care, spune el, vine de la cel ucrainean Tatiana, apoi începe să dea exemple de cântărețe de muzică populară din zonă și de dansatoare care poartă numele acesta. Tanti Titiana se la lasă pe o parte, ne face cu ochiul și râde spre noi însoțindu-și gesturile cu un „Eeeiii!” aproape fâsticit.

Mașina de spălat de la sat

Moara familiei Mecleș este pe partea stângă a drumului principal care străbate comuna Săcel, dinspre Moisei spre Bârsana. Un fel de firmă este cățărată pe stâlpul de la poartă, pe care scrie: „Moara lui Dănilă Mecleș peste Râul Iza”, dar și „Asigurări”.

"Firma" lui Dănilă Mecleș. FOTO Călăuza Offroad

Colț din gospodăria lui Dănilă Mecleș. FOTO Călăuza Offroad

Treci podețul de pe Iza și te trezești în gospodăria lui Dănilă, unde se află nu doar o moară pe apă, ci și o vâltoare și un darac de lână, toate mecanismele fiind puse în mișcare de forța Izei, deviate într-un jgheab de lemn. Dănilă Mecleș a rămas ultimul morar din sat.

Titiana Mecleș pregătind vâltoarea. FOTO Călăuza Offroad

Văltoarea de pe Iza din gospodăria lui Dănilă Mecleș. FOTO Călăuza Offroad

Primul lucru pe care-ți pică ochii este vâltoarea, o mașină de spălat primitivă care mestecă în forța apei în cădere cergi, cuverturi și țoale. Tanti Titiana întinde pe gard câteva pături pe care tocmai le-a scos din „cuva” vâltorii și se grăbește să urce să dea drumul la apă ca să ne arate cum funcționează mașinăria. Trage niste opritori de lemn care potolesc cascada și deviază apa pe „țeava de alimentare” a vâltorii. Apa cade spumegândă și se zbuciumă nebunește în cuva de lemn unde se pun covoarele la spălat.

Măruntaiele Izei

Tanti Titiana continuă turul și ne invită înăuntru, ca să ne arate cum funcționează și moara. Te izbește un miros plăcut de lemn și de făină de porumb. Mecanismul este la „subsol” și perfect funcțional. 

Camera morii lui Mecleș. FOTO Călăuza Offroad

O parte a mecanismului morii. FOTO Călăuza Offroad

O parte a mecanismului morii. FOTO Călăuza Offroad

Roata care angrenează moara lui Mecleș. FOTO Călăuza Offroad

Apa de pe jgheab care ajunge în vâltoare. FOTO Călăuza Offroad

La moara lui Mecleș, kilogramul de mălai costă 2 lei. E aproape la fel de fin ca făina de grâu. În aceeași încăpere, tanti Titiana expune și lăicerele țesute de ea, trăistuțe și cergi. Toate făcute de ea ca să le vândă turiștilor. Metrul de țol costă 50 de lei, iar o trăistuță costă de la 30 la 60 de lei.

Titiana Mecleș, cântărind făina cu un cântar cu greutăți. FOTO Călăuza Offroad 

Trăistuțe lucrate de mână de Titiana Mecleș. FOTO Călăuza Offroad

Ne scoate pe o ușă în dosul morii și ne duce la daracul de lână. Aici sunt două mașinării care funcționează tot prin forța apei. „Dar trebuie să fie debit mai mare”, argumentează tanti Titiana, care pare să se simtă în elementul ei în camera daracului.

Afiș pe ușa daracului. FOTO Călăuza Offroad

În dreapta, este o mașinărie de scărmănat lâna, după care, gata scărmanată și descâlcită, lână este preluată de a doua mașinărie cu mai mulți tamburi care, de fapt, presează lâna, și o aranjează în valuri ca niște suluri. Apoi caierul se  așază pe furcă și gospodina toarce firul.

Titiana Mecleș, explicând cum funcționează tamburii daracului. FOTO Călăuza Offroad

Lână în saci, așteptând să fie dărăcită, și lână pe furcă, așteptând să fie toarsă. FOTO Călăuza Offroad

Capăt de drum

Moara de pe Iza din Săcel este moștenirea familiei Mecleș, Dănilă fiind a treia generație de morari. Datând de la mijlocul secolului al XIX-lea, moara a aparținut unor evrei, la care bunicul lui Dănilă fusese slugă. Și când au vândut moara, evreii i-au dat-o bătrânului Mecleș, mulțumiți de loialitateași de calitățile de gospodar ale acestuia.

Din păcate, Dănilă nu mai are cui s-o transmită mai departe. „Băiatul e cu masterat, lucrează în asigurări, iar fata e asistentă medicală, lucrează la Urgențe. Ei nu vin aici. Cât mai trăim o întreținem și avem grijă de ea”, spune resemnată și cu o urmă de regret în voce tanti Titiana. Toată gospodăria lui Dănilă Mecleș din Săcel este un muzeu funcțional al tradițiilor satului maramureșean care încă mai are autenticitate.

În liniștea Bârsanei

De la moara lui Dănilă Mecleș până la Mănăstirea Bârsana mai sunt doar 35 de kilometri. Ne-am luat picioarele la spinare, sau mai degrabă ne-am luat roțile la drum și am ajuns la Bârsana în prag de ploaie tomnatică, spre seară, după ce am trecut cam în grabă prin satele împodobite cu frumoasele porți maramureșene, cu turle de biserici de lemn și animate de săteni pregătiți de nuntă în straie populare. Mai mare dragul să te uiți la ei.

Alături de sătence ân straie tradiționale. FOTO Călăuza Offroad

Nuntași în Maramureș. FOTO Călăuza Offroad

Bârsana ne-a așteptat cu liniștea ei neclintită, pe vârful dealului. Din curtea splendidă a mănăstirii, chiar și pe ploaie măruntă, mocănească, se vedeau cum se ridică precum caimacul laptelui aburii din pădurile ce îmbracă dealurile din jur.

Porțile Mănăstirii Bârsana. FOTO Călăuza Offroad

Dealurile din jurul mănăstirii, acoperite de nori. FOTO Călăuza Offroad

Bisericuța de la Bârsana. FOTO Călăuza Offroad

Frumoasa curte a Mănăstirii Bârsana. FOTO Călăuza Offroad

  

Frumoasa curte a mănăstirii, surprinsă pe ploaie de la balconul bisericuței. FOTO Călăuza Offroad

Interiorul muzeului de la Mănăstirea Bârsana. FOTO Călăuza Offroad

Interiorul muzeului de la Mănăstirea Bârsana. FOTO Călăuza Offroad

Interiorul muzeului de la Mănăstirea Bârsana. FOTO Călăuza Offroad

Am dat un ochi și în muzeul mănăstirii – intrarea costă un leu de care primești o vedere cu mănăstirea - și am admirat specificul vieții maramureșene tradiționale.

Bisericuța caldă și înmiresmată răsuna de slujba vecerniei. Am rămas câteva minute la vecernie, iar când am ieșit, ploua cu găleata. Însă liniștea și pacea, paradoxal, parcă erau și mai evidente în răpăiala ploii.

Mai multe aventuri ale Călăuzei găsiți pe pagina noastră de Facebook - Călăuza Offroad.